Raluca-Ioana Enăchescu
Născută la 03.02.1974 în Bucureşti, provin dintr-o familie de intelectuali, cu vaste ramificaţii în mai toate sferele artei (poezie, pictură, literatură de sertar, grafică, sculptură, balet, arhitectură). Am urmat timp de 7 ani cursuri de pian la Şcoala de Muzică şi Arte plastice nr. 2 din Bucureşti, am obţinut diploma în Arhitectură la Universitatea de Arhitectură și Urbanism ,,Ion Mincu’’ din Bucureşti în anul 2000, dar adevărata vocaţie mi-am descoperit-o abia mai târziu în 2014-2016 la Şcoala de Artă Bucureşti, Secţia Decoraţiuni Interioare, sub îndrumarea artistei Elena Borundel.
Sunt un artist complex, implicându-mă în artă decorativă, pictură, grafică, artă de inspiraţie religioasă, bijuterie hand made, fotografie, etc. Abordez multiple tehnici de lucru (mozaic, traforarea lemnului, papier mache, ţesut, vitraliu, pictură, gravură, etc), combinându-le cu succes pe diferite suporturi de lucru.
Tehnica mea favorită, este cea a mozaicului, în care deschid un drum nou, continuându-l pe cele ale tradiţiei; modernizez şi mai mult, dau o decorativitate proprie; folosesc intarsii de metal, pietre de diferite forme şi dimensiuni (pe care singura le tai), combinâd cu tehnica papier mache pentru a ieşi în relief şi a da volum compoziţiei.
Odkryj współczesne dzieła autorstwa Raluca-Ioana Enăchescu, przeglądaj najnowsze dzieła i kupuj online. Kategorie: współcześni artyści rumuńscy. Domeny artystyczne: Rzeźba, Kolaże. Rodzaj konta: Artysta , członek od 2023 (Kraj pochodzenia Rumunia). Kup najnowsze prace Raluca-Ioana Enăchescu na ArtMajeur: Raluca-Ioana Enăchescu: Odkryj wspaniałe dzieła współczesnych artystów. Przeglądaj dzieła, kupuj oryginalne dzieła sztuki bądź odbitki i wysokiej jakości wydruki.
Ocena artysty, Biografia, Studio artysty:
Latest Artworks • 9 Dzieła
Pokaż wszystkieUznanie
Artysta zdobył nagrody i wyróżnienia
Artysta był publikowany w mediach, prasie radiowej lub telewizyjnej
Artysta bierze udział w pokazach i targach sztuki
Wykonuje zawód artysty jako główną działalność
Biografia
Născută la 03.02.1974 în Bucureşti, provin dintr-o familie de intelectuali, cu vaste ramificaţii în mai toate sferele artei (poezie, pictură, literatură de sertar, grafică, sculptură, balet, arhitectură). Am urmat timp de 7 ani cursuri de pian la Şcoala de Muzică şi Arte plastice nr. 2 din Bucureşti, am obţinut diploma în Arhitectură la Universitatea de Arhitectură și Urbanism ,,Ion Mincu’’ din Bucureşti în anul 2000, dar adevărata vocaţie mi-am descoperit-o abia mai târziu în 2014-2016 la Şcoala de Artă Bucureşti, Secţia Decoraţiuni Interioare, sub îndrumarea artistei Elena Borundel.
Sunt un artist complex, implicându-mă în artă decorativă, pictură, grafică, artă de inspiraţie religioasă, bijuterie hand made, fotografie, etc. Abordez multiple tehnici de lucru (mozaic, traforarea lemnului, papier mache, ţesut, vitraliu, pictură, gravură, etc), combinându-le cu succes pe diferite suporturi de lucru.
Tehnica mea favorită, este cea a mozaicului, în care deschid un drum nou, continuându-l pe cele ale tradiţiei; modernizez şi mai mult, dau o decorativitate proprie; folosesc intarsii de metal, pietre de diferite forme şi dimensiuni (pe care singura le tai), combinâd cu tehnica papier mache pentru a ieşi în relief şi a da volum compoziţiei.
-
Obywatelstwo:
RUMUNIA
- Data urodzenia : 1974
- Domeny artystyczne: Prace profesjonalnych artystów,
- Grupy: Profesjonalny artysta Współcześni Artyści Rumuńscy
